Dimineaţa târzie mă trezesc cu tine în pragul uşii,ce cauţi aici,tu,nu înţeleg,te urăsc-dar nu spun nimic.
Te aşezi lângă mine pe canapea,nu spui nimic,nu spun nimic-tăcere mormântală,doar sentimentele din noi vorbesc,ba chiar ţipă de fericire că sufletele noastre atât de fierbinţi s-au găsit în sfârşit...
 E prima dată când stăm atât de apropiaţi şi totuşi e atât de ciudat,vorbim doar din priviri,ochii tăi ciocolatii mă roagă să încetez,să înceteze ca inima să bată cu atâta putere înjurându-l că are atâta putere asupra mea,că pur şi simplu m-a blocat şi nu pot scoate un cuvânt,doar câte o lacrimă în colţul ochilor noştri parcă şoptesc 'Iartă-mă,te iubesc',iar buzele noastre tremurând în semn de aprobare... Doamne,cât te iubesc,e un sentiment mai presus de mine,e pur şi simplu ceva ce urăsc,dar în acelaşi timp îi sunt recunoscătoare că există...
 În mintea mea e un haos total,nu mai spun de suflet,care plânge de bucurie-în sfârşit şi-a dat seama cât mă iubeşte,şi mai ales cât îl iubesc şi cât am suferit din cauza lui...
 Stăm în poziţie de aşezat,unul lângă altul,mâinile noastre încet,încet împreunânu-se,capul lui căzut pe umărul meu,privind cum îmi mângâie lin degetele mele,sărutându-le lung,sărutarea lui fiind ca un nor de vară ce se sparge de un munte...simt fluturaşii din stomac cum nu mai încap,zbătându-şi aripile gingaşe atât de puternic încât credeam ca vor ieşi de acolo... Te iubesc!
Încet,încet adormi cu capul în poala mea,lacrimile mele curgând şiroaie privindu-te cât de dulce eşti...
   ...cum ai reuşit să mă transformi din fata simplă care eram într-o femeie care ar da orice să nu pleci de lângă ea?...
Încet mă aplec să te sărut pe frunte,când totul dispare şi lasă în urmă doar fum... mă trezesc cu faţa scăldată în lacrimi sub o pătură veche...

Adăugaţi o legendă

...

   Simt o gaură în inimă...ea e de mult timp acolo,nu trece,nu se vindecă,în plus se măreşte,se face tot mai mare pe zi ce trece,în fiecare secundă când în gândul meu apare el ea se accentuează,doare tare...
  Doare atât de tare în care aş vrea să îmi smulg inima din piept şi s-o arunc...Nu am nevoie de ea, o urăsc...ea nu este iubită,doar iubeşte,şi iubeşte atât de prost încât trebuie să sufere pentru oricine,pentru orice băiat ce îi spune lucruri drăguţe apoi şi le retrage(cuvintele)...astfel făcându-mă să sufăr,să plâng şi eu, şi inima mea cu lacrimi uscate,cu o durere inimaginabilă...

   Durerea asta o simt şi acum,e atât de puternică încât încep să urăsc oamenii pentru că s-au născut,mai ales pentru că i-am cunoscut...De ce trebuie să fie atât de rea lumea asta? De ce atât de nepăsătoare la toate ţipetele mute rostite cu zâmbetul fals pe buze?
 Mereu    Uneori aş vrea să fac pe cineva să sufere,să plângă în faţa mea,iar eu să zâmbesc,să nu-mi pese de suferinţa lui,să-i spun că şi-a făcut-o cu mâna lui şi să plec...dar NU POT,de parcă nu mi-e de-ajuns la cât sufăr eu,trebuie să sufăr şi pentru alţii.
 Vreau altfel de viaţă,poate altă personalitate...mai nepăsătoare,mai rece şi indiferentă. Vreau să fiu altcineva.
 Vreau o viaţă nouă !!!

Mi-e dor de tine...?

Dacă până acum ziceam că mi-e dor de cineva-minţeam-pentru că nu ştiam cum e cu adevărat să simţi acel sentiment,cum să îţi treacă prin minte o dată la 3 secunde un chip sau un nume,iar noaptea..nici în somn să nu ai linişte,să-l visezi,să vrei să-l vezi,să-l simţi,să-l îmbrăţişezi...
 Urăsc chestia asta,te urăsc pe tine...Simt cum în fiecare persoana ce o văd eşti tu şi parcă îmi zâmbeşti,parcă vrei să mă îmbrăţişezi şi să îmi şopteşti că totul va fi bine,ca va fi frumos...aşa cum spuneai tu odată.
Mă lupt cu gândurile,cu visele mele,mă lupt cu mine,cu acea parte din mine care nu vrea să te uite,care încă te iubeşte,care aşteaptă să îi zâmbeşti şi să-i spui că-ţi pare rău,că o iubeşti...Dar astea-s vise copilăreşti,dar cine zice că sunt imposibile?...Am aflat că sunt o fată cu personalitate,că ştiu să mă fac iubită..chiar dacă sunt timidă,chiar dacă roşesc...
Sincer...nu mai vreau să plâng,de fapt nici nu mai pot...
                            sper că tu ştii că fete şi cu,care să te afişezi şi cu,care să poţi schimba o 'vorbă inteligentă' nu găseşti...
Mi-e atât de dor de tine...de vocea ta suavă,ahh,de expresiile tale amuzante,de conversaţiile dese şi lungi la telefon,de zâmbetul ce îmi apărea pe chip atunci când auzeam că telefonul sună...
Da tu? Ţie ţi-e dor măcar puţin de aceea fată dulce care roşea când o întrebai cât de mult ţine la tine? De acea rază de soare care te făcea să zâmbeşti chiar dacă ea plângea? De acei ochi în care puteai să te îneci uneori la cât de pierduţi erau?
Să înţeleg că nu...e ok,va fi bine...sper.

Vise pierdute in nuante gri...

!9 iulie,zi importantă,s-a născut o fată...prima şi singura a acelei familii care la un moment dat a încetat să mai fie o familie,a încetat să mai existe iubire-dacă a existat vreodată-.

I don't care ... În mai puţin de o săptămână fac 16 ani,stau şi mă gândesc ce am făcut in toţi aceşti ani 

Am realizat ceva?

 Am făcut ceva memorabil? 

 Ai mei sunt mândrii de mine?

 Am o familie fericită?

 Sunt iubită?

Nu,nu,nu şi nu...Sunt o fată invizibilă la genul ăsta de aşteptări...Eu sunt bună doar să fiu criticată,sau să fiu de rezervă...în caz că cineva nu poate face ceva,nu poate ieşi undeva...sau în cazul în care undeva mai este nevoie numaidecât de o persoană,apar eu,de rezervă...Ştiu asta,sunt sigură...

Mereu am vrut să mă schimb...niciodată nu am reuşit...încă încerc,încă vreau să fiu altcineva...

Vreau să ştiu ce vreau de la viaţă,vreau să am pasiuni realizabile,vreau să ştiu să dansez,să cânt la chitară...vreau să devin fotograf...dar de unde...fiica cea mare cu un tată vitreg trebuie să aştept,pe primul loc e cea mică...toţi vor ca visele ei de copil alintat să se împlinească...apoi dacă mai rămâne ceva poa' să se servească cea mare...Oare aşa e peste tot sau doar la mine?
Nu conteaza....
Acum că mai sunt câteva zile până la ziua mea vreau să-mi fac o listă cu lucrurile pe care le voi face până pe data de 19 iulie 2013 -dacă voi trăi până atunci-

1. Vreau să ajung la greutatea ideală... 
2. Să iubesc,să fiu iubită...să am pe cineva alături,pe cineva care să ştie să plângă alături de mine,să râdă cu mine...şi să mă accepte aşa cum sunt..
3. Să fac cursuri de fotografie,să-mi iau o diplomă şi paralel cu facultatea să am un job de fotograf.
4. Să dansez în ploaie
5. Să învăţ să cânt la chitară
6. Sa intru la o facultate din Londra.

Mda...astea sunt visele mele,mai am multe,dar sunt nesemnificative....Acestea 6 vreau să le împlinesc până la majoratul meu...

16 ani,poate totul de acum se va schimba...poate eu voi deveni mai matură,ceea ce...nu ştiu sigur dacă vreau să se întample...Eu sunt genu de persoană ce vrea să fie lăsată în pace când visează cu ochii deschişi...Nu-mi place ca cineva să-mi spună 'Ia-ţi gândul de la asta,nu e de tine' ! Urăsc chestia asta-nu e de mine? De ce? De ce voi toţi puteţi să fiţi ce vreţi,cum vreţi şi eu nu?...Sunt eu mai fraieră? Am făcut ceva pentru care merit să fiu tratată astfel? Dacă da,ce anume?...să ştiu....           Dacă nu,
lăsaţi-mă dracului să trăiesc!!!

Asfinţit de soare trist...

    Simţea razele soarelui moleşind-o,se simţea cuprinsă de mijloc ca şi cum cineva ar îmbraţişa-o cu putere,strânsoarea devenind tot mai slabă din cauza împotrivirii ei leneşe.
 Nisipul cald îi mângâia blând picioarele înnegrite. Soarele îi mângâia tenul,iar muzica sufletul.
În faţa ei era un peisaj de vis,soarele spre apus,valuri spărgându-se de mal,şi nu în ultimul rând -el-....
Acel 'el' care acum o ajută să se ridice de pe nisipul cald şi să păşească în apa rece cu el de mână. O sărută lung,cu ochii în lacrimi, pe fruntea ei curată şi îi şoptise:
 'deşi pare,nu este sfârşitul'.
Ea tresări şi izbucnise într-un plâns amar,îşi băgă faţa în cămaşa lui roşie în carouri primită de la ea cu ocazia aniversării lor şi îi simţi parfumul...mirosul ce o trezea în miez de noapte cu gândul la el,ce o facea să uite de tot şi de toţi,ce îi aducea zâmbetul pe chipul ei luminos şi care ,acum,...va disparea.
El îi zâmbi trist şi îi spuse că mereu a fi aici pentru ea,şi că niciodată nu va înceta inima să bată pentru ea.
Ea îşi ridică capul şi îi întâlnii ochii albaştrii cufundaţi în lacrimi,îl sărută pe buze şi îi şterse  obrajii umezi după care îl întrebase:
 'când?'
El i-a spus:
 'acum...'
 şi se întoarse cu spatele la ea plecând fără să se uite înapoi...îşi şoptea  cât de mult o iubeşte,cât de mult îi pare rău şi se încuraja să plece mai departe să nu-i provoace mai multă durere.
Ea rămânând în urmă plângea în hohote,dar spera,niciodată nu a încetat să spere.

Zi de toamnă...   de fapt...
Nu ştiu cu ce să încep...poate cu 'a fost odată ca niciodată'...nu,pentru că nu se termină cu 'prinţul sărută fata şi trăii fericiţi până la adânci bătrâneţi'...poate cu ...un simplu 'BUNĂ' ,da,cu asta a început ceva frumos,ceva ce ea nu va uita...
Se cunoscuseră pe celebrul şi nelipsitul messenger,totul a început prin a face cunoştinţă,era totul obişnuit (un tip nou,drăguţ,în lista ei de mess,sau, o fată simpatică în lista lui.)...
Totul decurgea normal...salut-uri în fiecare zi...îmbraţişări...glume de genu : 'tu nu mă pupi?' până au prins drag unul de  celălalt...
 Amândoi au observat că, atunci când vorbeau, ceva în inima lor strălucea...era o luminiţă care doar când se gândeau unul la celălalt sau când vorbeau unul cu celălalt, ea se aprindea strălucind puternic astfel încât le aducea un zâmbet pe buze şi o dorinţă de a pipăii,de a îmbrăţişa,săruta acea persoană,chiar şi pentru o fracţiune de secundă...
Cunoscându-se de la sfârşitul lui septembrie în scurt timp-sfârşitul lui noiembrie,poate chiar începutul lui decembrie,  şi-au spus întâiul 'TE IUBESC', el a făcut primul pas,ea simţind un mare nod în stomac,poate şi pentru că simţea acelaşi lucru...dar şi pentru că o durea faptul că între ei era o distanţă de aproape 2000 de km şi ştiau că poate abia în vară vor simţi fiorii primului sărut,prima îmbrăţişare,prima întâlnire...
Totul era frumos,chiar şi cu distanţa ce îi ţinea departe unul de celălalt, ei tot se iubeau,sau cel puţin ţineau unul la celălalt într-un mod mai special...
Cei doi au început să-şi spună tot ce aveau pe suflet, de la cele mai adânci răni până la ofticările din fiecare zi,ceea ce însemna că au încredere unul în altul;el îi promitea mereu că va fi bine,că va veni acasă şi că o va face să uite de tot ce-i rău şi că totul va fi perfect.
Hmm 'perfect' cuvântul ăsta îi dădea fiori ei...nimic nu fusese până atunci perfect în viaţa ei...nici măcar zâmbetul  sau privirea dulce a unui copil nu era perfect,era doar...drăguţ în săpămânile în care ea chiar iubea,iubea o persoană pe care nu o cunoştea de fapt(asta- când gândea cu capul)....dar de fapt ea ştia că îl cunoaşte foarte bine...ştia ce-i trece prin minte aproape în orice moment...şi mai ales ştia că se iubesc...
Timpul trecea...ei şi-au găsit şi nume de alint (ceva banal,dar special) 'pui'...dar mai ales cum îi plăcea ei enorm 'iubito' , la auzul cuvântului  se pierdea...se topea...era un sentiment rar întâlnit la ea...
Amândoi şi-au găsit şi o melodie a lor cu nişte versuri care pe ea o punea pe gânduri..gândindu-se mereu la 'perfect'

''Nimeni n-o sa iti explice ce e Dragostea Asta singur intr-o zi de vara-o vei afla  Si atunci sa nu uiti de inima ta''

Se gândea la vara ce va veni şi îi vor prinde împreună sub clar de lună ţinându-se de mână...

 Dar...ce folos...că totul se destrăma încetul cu încetul...Poate era de vină ea că nu prea avea timp de el...dar poate că nici el nu mai ţinea ca la început la ea,repetându-i 'Te-ai schimbat,nu te mai recunosc...'...Vorbind tot mai rar ea credea că el a uitat-o şi nu îl mai băgă în seamă...deşi ştia că încă îl mai vrea, aştepta ca el să facă din nou primul pas de a o ierta...de a vorbi din nou ca la început...nu a făcut-o... Ea tot îşi lăsa mesaje pe facebook cu înţeles pentru el...dar nici n-o băga în seamă...

Curiozitatea ei de a vedea ce se întâmplă a făcut-o să intre pe id-ul lui să se uite la mesajele lui...astfel a găsit că are prietenă (inima i s-a sfâşiat, ce a simţit în momentul ăla nu vrea să-şi amintească,parcă ploua,ningea,tuna şi fulgera în sufletul ei..totul poate din gelozie...dar şi pentru că s-a ofticat..putea să-i zică şi gata...nu putea să se împotrivească dacă el vroia pe altcineva...Dar lui..nu i-a păsat de sentimentele ei..)....
Acum ea plânge,îi pare rău...degeaba, nu are ce face...Dar mereu îşi va aminti cu drag de el şi de sentimentele pe care le-a simţit în momentul în care îi spunea că îl iubeşte...
  Din toate astea ea a rămas cu o lecţie de viaţă: 'Nu preţuieşti cu adevărat pe cineva până nu îţi dai seama că l-ai pierdut....'


[încă îl iubeşte...]

Cum ar fi fost altfel?

  Mă întreb de ce visez? De ce fiecare vis se scurge pe ale mele vene lungi? De ce niciodată nu am simţit că sunt cu adevărat fericită?....De ce acele momente când cineva îmi spune că sunt frumoasă,deşi ştiu că nu e aşa, inima parcă îmi iese din piept,iar acea persoană primeşte un locşor mai mare în inima mea?
De ce uneori colţurile buzelor mele ajung până la urechi când inima e îndoită cu totul? De ce iubesc pe cine nu ar trebui,şi nu-i suport uneori pe cei care mi s-au dovedit a fi prietenii mei? 
Mă întreb că dacă ar fi să îmi schimb viaţa întru totul, prietenii,familia,şcoala,oraşul...aş face-o? 
 De ce o melodie sau doar versurile unei melodii,unei poezii poate să îmi schimbe starea e spirit imediat?  De ce nu sunt mai puternică ca să trec peste tot şi toate cu fruntea sus şi să nu plec capul şi să mă întorc-să plâng -la orice critică,la orice cuvânt urât?
De ce mai trăiesc când atâta timp mi-am dorit cu ardoare să mor?...a,ştiu...pentru că mereu am crezut,şi încă cred şi sper că voi simţii ceva mult mai special pentru cineva şi el pentru mine de asemenea.
Mereu am încercat să fiu eu însumi,mereu am fost aşa...dacă nu am spus anumite,sau majoritatea lucrurile ce mă dor ,cuiva...asta nu înseamnă că n-am încredere în el,ci înseamnă că ţin prea mult la acea persoană încât să-l încarc cu problemele mele care oricum nu au rezolvare,iar dacă au nu sunt genul care să le rezolve pe calea aia...
Dacă am minţit pe cineva am făcut-o spre binele amândurora. 
Dacă iubesc o persoană mai specială nu-i spun pentru ca să nu mă simt eu respinsă şi el prost.
Dacă v-am supărat...iertaţi-mă!   [nu mă duc acum,dar cândva o voi face şi voi veţi regreta]

Alcool,fum,durere...

 O zi ca oricare,o dimineaţă în care s-a trezit încet,comodă,cu stomacul mic ca unui purice de foame,cu inima bătând subtil,rar de frică-frică-de ce frică? se întrebase ea;de ce simte aşa?
Trecuse cu vederea orice neobişnuinţă şi îşi făcu o cafea tare şi puse la încălzit ceva făcut de mama ei acum câteva zile când veni în vizită-zâmbii trist când îşi amintise ce a făcut aseară-
Noapte albă singură,3 cluburi,3 cafele,3 ţigări şi 3 pahare whiskey. 1 motiv să plângă,suferă,dar nu din cauza nopţii trecute petrecută pe drum,ci altceva are ea,cu totul altceva,se simte singură înconjurată numai de nimicuri,numai de prieteni falşi,nu zâmbeşte.
 Absentă aprinde o ţigare la cana cu cafea deja pe jumătate goală.

Au fost zile şi nopţi,au fost ţigări şi sticle.Au fost poze şi lacrimi şi diverse tentative de a-şi lua singură viaţa căci o dată cu el a murit speranţa de a mai fi vreodata fericită.De-a mai fi iubită.

 Visele ei s-au transformat în coşmaruri,plângea dar nu mai ştia de ce, credea că e de vină doar timpul,iar durerea îi va trece,credea aceasta doar la suprafaţă,pentru că în sinea ei se stingea în fiecare zi câte puţin.
Zâmbea la o fotografie cu ei 2 şi cu teamă îl săruta,ştia că nu mai este cu ea deşi mută ea tot îl privea...Dar privea pierdută peste un labirint gri.Înecată in alcool spera sa umple un gol.
Ce va urma de acum nimeni nu poate ştii.

Durere sfârşită...

    Vineri seară...pagini rupte dintr-un caiet vechi,poze aruncate pe parchet,muzică dată mult prea tare şi o inimă ce vrea sa dea uitare.
    Sâmbătă dimineaţă...aceeaşi durere,acelaşi abis ce a înghiţit-o parcă acum două secunde,parcă...
...deşi erau ore de când nu-şi simţea pulsul inimii normal , şi mai multe ore de cand simţea răceala celuilalt suflet care până nu de mult îi aparţinea...ea continuua să trăiască,continuua să respire...
    Duminică după-masă încă era cu gândul la clipele petrecute împreună.  
Se duse pe podul în care şi-au întâlnit privirile pentru prima dată şi privea în gol. Se făcuse seara,ploua şi era frig,ea tot acolo era, se urcase pe balustradă şi parcă îl vedea,îi simţea suflul cald parcă pe obrazul ei rece;se întinse să-i simtă buzele şi căzuse...
                       Marea o înghiţise pe loc...ea...nu simţea decât buzele lui cusute de buzele ei catifelate dar foarte îngheţate. Era foarte fericită,scăpase de toată durerea şi de tot golul din sufletul ei.

Fiecare are o limită la durerea din suflet cauzată de celalalt suflet al său.

O 'ea' necunoscută de alţii.

  Ea nu ştie  ce are,sufletul nu şi-l mai simte,gândurile îi sunt pustii,negre,ciudate...nu mai ştie să gândească şi acţionează doar din impuls,şi asta doar pentru că suflă...
Visele i se spulberă rând pe rând,de aia încearcă să ţină 'regim de vise',dar cu greu reuşeşte consolându-se că doar asta nu i se poate fura sau schimba vreodată...
  Zilele la şcoală sunt doar pierderi de timp pentru că urăşte să stea acasă, nu mai este şcoala ce era odată- zâmbete şi chicoteli cu colegele ei- acum e o plictiseală,o monotonie, şi asta numai la ea..şi stă şi se gândeşte de ce,dar nu reuşeşte să-şi dea seama pentru că ea îşi întreabă doar creierul şi nu sufletul,pentru că sufletul este cel ce face să se întâmple asta acum şi tot el poate opri asta-doar cu o strângere de mână sau un salut.... o singură privire dulce din partea oricui,mai ales a lui-.
 Îi este frică de ce se poate întâmpla dacă deschide gura să spună ceva şi îi este frică să zâmbească cu adevărat,se teme că va izbucnii în plâns ori de cate ori ar face asta.

 Acum,în sufletul ei se poartă un război aprig,pe viaţă şi pe moarte ar părea, inima îi plânge şi tare ar vrea ea să plângă cu lacrimi reale...dar nu poate(a vărsat mult prea multe lacrimi până acum ca să reuşească)... şi îi este foarte greu aşa...pentru că,cum se zice ''când plângi te descarci'' şi asta vroia şi ea...să se descarce de toată durerea să rămână goală pe dinăuntru,pentru ea asta credea că e cel mai bine..
      Ea vrea linişte,doar liniştea îi mai poate aduce alinare în acest moment,dar e  departe...
Ea încă aşteaptă trenul ce îi va aduce fericirea mult aşteptată,şi speră să se grăbească pentru că nu ştie cât va mai rezista...

 [...mă uit în oglindă şi îmi dau seama ca acea 'ea' sunt doar eu...cu mintea confuză şi inima zdrobită...]

Dedicaţii neaşteptate.

  Dimineaţă...după un vis în care am plâns,am ţipat şi am vorbit în somn în sfârşit ai apărut, tu pe care te urăsc atât de mult deşi în aceste momente mă bucur că ai apărut deodată cu alarma telefonului ,cu aceeaşi melodie monotonă pe care îmi tot repet în fiecare dimineaţă ca seara să mi-o schimb,dar tot aia.

 Iubire...când te-am întâlnit prima oară tu mi-ai zâmbit scurt şi ai plecat;iar eu mă întreb şi acum pentru ce a fost acel zâmbet?un zâmbet ce m-a făcut să cred pentru un moment că a ieşit soarele şi pe strada mea întunecată de multă vreme...

 Prietenie...te-am găsit acum ceva vreme şi îmi cer scuze că nu te-am păstrat..cu bune, cu rele tu mă iubeai, şi eu te iubeam deşi nu ţi-o arătam...dar ce mai contează? tu ai plecat şi m-ai lăsat sa-mi duc singură toate gândurile grele...

 Dragă muzică,în special dragi melodii pe care am tot plâns..îmi cer scuze că v-am aruncat într-un fişier uitat de mine pe calculator...dar am crezut că am terminat cu perioada aceea,de aceea vă rog să mă lăsaţi din nou să îmi vărs amarul şi veninul sufletului pe muzica voastra specială...

 Pernă pe care dorm şi îmi place să fac asta,te rog să mă ierţi că îmi las lacrimile să curgă şiroaie pe puful tău cald,dar tu eşti singura care mă laşi să îţi plâng pe umăr,şi sper că nu faci asta doar pentru că nu te poţi împotrivii ci sper că o faci pentru că mă iubeşti...
                    
                        şi...

 Iubit suflet,îmi pare rău pentru toate suferinţele pe care ţi le aduc,dar asta sunt eu...sper că într-o zi cineva mă va învăţa să îţi aduc numai fericire şi niciun strop de tristeţe...

No more...

No more illusions

No more dreams

My life is full

Or so it seems

No more lies

No more fights

My heart is broken

I hate my sleepless nights

No more laughing

No more crying

My eyes are tired

I am dying

No more sun

No more sorrow

Here today and
Gone tomorrow...

Poemul sufletului meu.

George Bacovia 


                              Nihil



Ce trist amor
Să vrai,
Să stai,
Cu cei ce mor.

Si ce avânt
Să treci, 
Pe veci, 
Într-un mormânt.

Ce fără rost
Trăind,
Gândind,
De n-ai fi fost.

Si ce cuvânt...
Mister,
În cer,
Si pe pământ.


           ... şi poezia,dar şi autorul fac sufletul meu să revarse clipe de melancolie,de înţelegere şi de  gânduri fără sens.

Nimic.

Ai încercat vreodată să uiţi ceva?
 Ai regretat ceva ce puteai să eviţi?...Păi gândeşte-te cum te simţeai,aşa mă simt eu aproape în fiecare zi...
Nu ştiu de ce,dar zilnic mă trezesc cu un regret şi adorm cu altul; e trist,ştiu,dar poate că asta sunt eu,poate că nimeni nu mă poate schimba,sau nici n-a încercat,dar eu încă sper că îl voi găsi pe acel cineva care mă va face să mă trezesc plină de încredere,cu gândul la el,cu inima săltând de bucurie, deşi mă îndoiesc...
 Eu încă visez la (acel) Făt-Frumos,cred că există undeva,undeva unde mă aşteaptă cu inima deschisă,cu gândurile curate,cu mâinile care aşteaptă să pipăie un obraz de pe care curg lacrimi de fericire şi ploi de tristeţe,o faţă care zâmbeşte la orice glumă-fie ea şi proastă-,acel tip e omul perfect.Eu nu vreau un Făt Frumos cu avere,sau 'frumos',eu vreau un băiat care să ştie să-mi mângâie sufletul doar atingându-mi mâna,un băiat care să mă facă să zâmbesc şi atunci când sunt cu moralul la pământ,care să ştie să sufere alături de mine,care să-mi ia apărarea oricând şi oriunde.
                 Ştiu,sunt o visătoare incurabilă,dar măcar să nu rămân numai cu visele...
Revenind la regrete,în momentul ăsta regret tot,regret că m-am născut,regret că nu sunt mai tupeistă să-mi impun in orice grup punctul de vedere,regret că nu-mi pot exprima sentimentele faţă de persoana care când mă vede întoarce capul,regret că nu am 'cea mai bună prietenă',doar prietene care m-ar lăsa pentru oricine altcineva,în fine.   Ştiu,par o 'emo' (oare ăsta e cuv.potrivit? nu ştiu,dar nu sunt)...de fapt dacă cândva mă veţi cunoaşte ca o simplă amică,mă veţi vedea mereu cu zâmbetul pe buze,mereu oferind sfaturi optimiste....şi toate astea ca să nu văd pe cineva simţindu-se ca mine...

For girls...:>

S-a propus ca noi, fetele, sa facem ceva special pe Facebook pentru a sensibiliza cu privire la cancerul de sân, pe parcursul lunii februarie. Este atât de uşor de facut, incat mi-ar placea sa te alaturi acestei cauze pentru a o transforma intr-un eveniment memorabil. Anul trecut, jocul a constat in a pune pe Facebook culoarea sutienului pe care il purtam in acel moment ... Acest lucru a intrigat barbatii timp de mai multe zile, întrebându-se de ce fetele am scris culori, aparent la intamplare, in statusul nostru.
Acest an, jocul se refera la situaţia sentimentala, atât actuala cat şi aceea pe care ne-o dorim.
Pe tine, ce bautura te reprezinta?

Tequila: Sunt o femeie singură.
Elegance: Sunt o femeie care are doar relaţii sporadice.
Fernet: Sunt logodita.
Speed: Am o relatie stabila.
Bere: Am o casnicie fericita.
Vodka: Sunt a treia roata la caruta.
Sprite: Nu gasesc dragostea, partenerul potrivit.
Whisky: Sunt singura, dar am prieteni cu care merg la distractii.
Lichior: Sunt o femeie care imi doresc sa raman single.
Ginebra: Vreau să mă căsătoresc.
Coca Zero: Sunt vaduva.
Acum, trebuie doar să scrieti in status cu ce bautura va identificati. Copiaţi textul şi trimiteti un mesaj la toate fetele pe care le aveti pe Facebook şi amintiţi-vă: pe WALL, doar tastaţi numele de băutură!
Faceţi clic pe "like" de fiecare dată cand o fată participa în acest joc.
Anul trecut, lanţul despre culoarea sutienelor a ajuns la stiri, haideti sa facem in asa fel incat sa ajunga si acesta si vom vedea cat de puternice sunt femeile, dacă ne unim! Nu uitati: nu le spuneti barbatilor ce inseamna acel tip de bautura!!!

Dream with you...

 Se facea seara...Lumina soarelui abia se vedea in spatele dealurilor,cerul era in multe nuante de rosu care ma fermecau. Eu aveam o stare ciudata,eram sigura ca ceva rau,sau poate ca ceva bun se va intampla,dar nu stiam ce.  Vroiam sa ies din casa sa ma plimb,peretii ma sufocau..ma simteam inchisa,parca condamnata pentru ceva ce eu nu facusem..sau da?
Imi pun tenisii in picioare si gluga in cap si ies,afara incepe sa picure-desi toata ziua a fost cald-. Iau si umbrela mea veche,de culoare rosie , si ies;imi pun castile in urechi si dau la maxim melodia ce-mi place mie-Three Days Grace-Never too late-. Aveam o stare de dezorientare -putin spus- ...ma uit in jurul meu-aceeasi lume plictisita,fara viata,cu fire de par ce incep sa se decoloreze de la atatea griji...Merg mai departe- in fata mea se vede o silueta-..o silueta placuta..ma apropii parca fara sa vreau...acum o vad mai bine si o si aud - e o voce masculina,foarte placuta,ce ma intreaba ce caut singura pe strazi. Vocea lui ma atrage si mai mult la el..jumatate din mine spunea sa ma indepartez de el,dar ma atrage parca prin magie-..Neputand sa ma impotrivesc ma apropii tot mai tare,am dat muzica pe 'pause',il vad de aproape -e un tanar dragut,inalt, cu un zambet ce m-a fermecat...in mana lui dreapta tine o tigara din care mai trage din cand in cand cate un fum,iar in cealalta mana avea un mp3...Aceasi voce ma mai intreaba odata :'Ce faci?' Eu foarte naiva si pe un ton timid ii raspund : 'Bine...Mersi de intrebare...Tu?' El mi`a zambit si mi`a spus nehotarat ca ar vrea sa ne plimbam, bineinteles daca vreau si eu...Prima data m-am speriat putin,dar m-am gandit ca nu are ce sa-mi faca..suntem in plina strada si in plus parea sa aiba un chip angelic de care cred ca m-am indragostit pe loc..
Deci ne-am plimbat la pas foarte lent...M-a intrebat cati ani am si eu i-am raspuns sincer la care i-am pus aceeasi intrebare,avea 21 de ani, apoi nu-mi aduc aduc aminte ce am vorbit dar stiu ca au fost niste banalitati.
 Suna mama,i-am raspuns,trebuia sa merg acasa,i-am zis si lui...-nici nu.i stiam numele..dar simteam ca deja sunt indragostita -el a spus ca ma conduce si eu l-am lasat,iar in fata casei m-a intrebat cum ma cheama si i-am raspuns, iar apoi el s-a scuzat ca nu am facut asta mai devreme dar uitase, si mi-a zis ca il cheama Silviu,avea o voce atat de linistitoare incat simteam ca parca ma drogheaza, m-a mai intrebat daca mai ies si maine seara la o plimbare eu i-am raspuns ca nu stiu...si stateam in fata portii mele parca asteptand ceva,si el la fel, si mi-a cerut Id`ul,eu ca sa nu par foarte fascinata, i l.am dat in timp ce ma intorceam sa merg in casa.
Toata noaptea am stat si m-am gandit la acea voce dulce,la acel chip angelic ce purta numele -Silviu-...
S-a facut ora 2 dimineata si nu dormeam,ma tot gandeam la el..si mi-am adus aminte de tigara si mp3-ul lui, la care eu am luat o tigara de a lu' tata si am iesit afara,bineinteles si castile ca sa ascult muzica, si am aprins tigara gandindu-ma la el...aveam o stare de placere;fumul parca  trecand prin plamani  ajungand la inima,inima ce mi-a fost furata de un necunoscut; oare era bine? Muzica imi suna tare in urechi,si ciudat eu am pus alta melodie sa cante nu asta care suna la...ALARMA...
Si m-am trezit,dar inca simteam acele buze moi  pe buzele mele crapate de la caldura,si nu uitasem sa vorbesc de asta,dar pur si simplu nu am vrut, si inca simteam si fumul ce m-a linistit in momentul acela. Dar degeaba,totul a fost...doar un vis.



                 [Multumesc pt ajutor Oana:*]

Gânduri,simţiri,dor...

Este dimineaţă...Gândurile mele se îndreapta cu o viteză prea mare pentru a ma opune spre ochii tăi ciocolatii,spre buzele tale pe care atâta timp am vrut să le sărut dar tot nu am facut.o,spre gândurile mele de ieri de a te saluta,spre laşitatea mea pe care atât de mult o urăsc,dar totuşi îi mulţumesc pentru că fără ajutorul ei, eu acum aş fi fost considerată o altă bitch ...dar,de fapt poate că aşa ar fi fost mai bine...poate că aş fi avut şi eu un boyfriend dar nu am...cred că sunt considerată prea imatură,prea copilă...poate chiar prea...urâtă....Nu ştiu,deşi cred că aş vrea să ştiu,cred că orice ar fi, aş suferii mult...cum fac de obicei ,din orice chestie măruntă,dar poate asta m.ar ajuta să mă schimb şi să îmi găsesc şi eu jumătatea...sau poate nu...

Gândurile mele acum fug spre cer,nu ştiu de ce dar când mă uit în sus, spre cer,in special spre stele simt că totuşi sunt iubită,deşi nu am pe cine săruta, cu cine să mă plimb de mână pe îngustele trotuare din parc...am totuşi prietene şi mă bucur că am cu cine să împart bucuriile sau tristeţile de zi cu zi pentru că pot să le spun totul..ştiu că la ele sentimentele mele sunt în siguranţă,şi cu ocazia asta vreau să le mulţumesc,deci thanks guys sunteţi cele mai tari<3 :* .

După ce am terminat de facut un duş rece de dimineaţă ,minţile mi s.au limpezit...sau aşa cred..pentru că atunci când o aud pe mama spunându.mi câte lucruri am de făcut azi încep iarăşi să intru în cutia mea craniană şi să încerc să.i ordon să i se facă un somn în care să pot dormi tot weekend.ul şi să nu.mi mai aud neuronii ca nişte muşte colorate sau/şi negre care îmi bâzâie in cap,şi ştiu că bâzâitul ăla al lor vrea să.mi zică ceva dar nu mă pot concentra pentru că am dat muzica prea tare ca să nu.mi aud familia strigându.mi numele pentru  a face ceva sau a.i ajuta la ceva,pentru asta este sora mea mai mică..

E seară,toată ziua m.am luptat cu gândul meu de a face ceva diferit şi nu ştiu ce...Mă pun în pat,la tv-nimic-...acum fredonez o melodie,cred ca ştiută numai de mine,şi uite parcă văd cum din capul meu iese un portativ cu note muzicale care tot se lungeşte şi iese pe fereastră..iar eu cred că ştiu unde se duce...dar prefer să nu mai gandesc,aşa că inchid ochii şi aştept ca soarele de dimineaţă să mă trezească din nou...