Simţea razele soarelui moleşind-o,se simţea cuprinsă de mijloc ca şi cum cineva ar îmbraţişa-o cu putere,strânsoarea devenind tot mai slabă din cauza împotrivirii ei leneşe.
Nisipul cald îi mângâia blând picioarele înnegrite. Soarele îi mângâia tenul,iar muzica sufletul.
În faţa ei era un peisaj de vis,soarele spre apus,valuri spărgându-se de mal,şi nu în ultimul rând -el-....
Acel 'el' care acum o ajută să se ridice de pe nisipul cald şi să păşească în apa rece cu el de mână. O sărută lung,cu ochii în lacrimi, pe fruntea ei curată şi îi şoptise:
'deşi pare,nu este sfârşitul'.
Ea tresări şi izbucnise într-un plâns amar,îşi băgă faţa în cămaşa lui roşie în carouri primită de la ea cu ocazia aniversării lor şi îi simţi parfumul...mirosul ce o trezea în miez de noapte cu gândul la el,ce o facea să uite de tot şi de toţi,ce îi aducea zâmbetul pe chipul ei luminos şi care ,acum,...va disparea.
El îi zâmbi trist şi îi spuse că mereu a fi aici pentru ea,şi că niciodată nu va înceta inima să bată pentru ea.
Ea îşi ridică capul şi îi întâlnii ochii albaştrii cufundaţi în lacrimi,îl sărută pe buze şi îi şterse obrajii umezi după care îl întrebase:
'când?'
El i-a spus:
'acum...'
şi se întoarse cu spatele la ea plecând fără să se uite înapoi...îşi şoptea cât de mult o iubeşte,cât de mult îi pare rău şi se încuraja să plece mai departe să nu-i provoace mai multă durere.
Ea rămânând în urmă plângea în hohote,dar spera,niciodată nu a încetat să spere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu