Alcool,fum,durere...

 O zi ca oricare,o dimineaţă în care s-a trezit încet,comodă,cu stomacul mic ca unui purice de foame,cu inima bătând subtil,rar de frică-frică-de ce frică? se întrebase ea;de ce simte aşa?
Trecuse cu vederea orice neobişnuinţă şi îşi făcu o cafea tare şi puse la încălzit ceva făcut de mama ei acum câteva zile când veni în vizită-zâmbii trist când îşi amintise ce a făcut aseară-
Noapte albă singură,3 cluburi,3 cafele,3 ţigări şi 3 pahare whiskey. 1 motiv să plângă,suferă,dar nu din cauza nopţii trecute petrecută pe drum,ci altceva are ea,cu totul altceva,se simte singură înconjurată numai de nimicuri,numai de prieteni falşi,nu zâmbeşte.
 Absentă aprinde o ţigare la cana cu cafea deja pe jumătate goală.

Au fost zile şi nopţi,au fost ţigări şi sticle.Au fost poze şi lacrimi şi diverse tentative de a-şi lua singură viaţa căci o dată cu el a murit speranţa de a mai fi vreodata fericită.De-a mai fi iubită.

 Visele ei s-au transformat în coşmaruri,plângea dar nu mai ştia de ce, credea că e de vină doar timpul,iar durerea îi va trece,credea aceasta doar la suprafaţă,pentru că în sinea ei se stingea în fiecare zi câte puţin.
Zâmbea la o fotografie cu ei 2 şi cu teamă îl săruta,ştia că nu mai este cu ea deşi mută ea tot îl privea...Dar privea pierdută peste un labirint gri.Înecată in alcool spera sa umple un gol.
Ce va urma de acum nimeni nu poate ştii.

Durere sfârşită...

    Vineri seară...pagini rupte dintr-un caiet vechi,poze aruncate pe parchet,muzică dată mult prea tare şi o inimă ce vrea sa dea uitare.
    Sâmbătă dimineaţă...aceeaşi durere,acelaşi abis ce a înghiţit-o parcă acum două secunde,parcă...
...deşi erau ore de când nu-şi simţea pulsul inimii normal , şi mai multe ore de cand simţea răceala celuilalt suflet care până nu de mult îi aparţinea...ea continuua să trăiască,continuua să respire...
    Duminică după-masă încă era cu gândul la clipele petrecute împreună.  
Se duse pe podul în care şi-au întâlnit privirile pentru prima dată şi privea în gol. Se făcuse seara,ploua şi era frig,ea tot acolo era, se urcase pe balustradă şi parcă îl vedea,îi simţea suflul cald parcă pe obrazul ei rece;se întinse să-i simtă buzele şi căzuse...
                       Marea o înghiţise pe loc...ea...nu simţea decât buzele lui cusute de buzele ei catifelate dar foarte îngheţate. Era foarte fericită,scăpase de toată durerea şi de tot golul din sufletul ei.

Fiecare are o limită la durerea din suflet cauzată de celalalt suflet al său.