Iubesti?

Ştii cine suntem?Ştii cine eşti?
 Oare noi existăm cu adevărat sau e doar imaginaţie?;noi gândim sau o face altcineva pentru noi?
 Oare suntem stăpâni pe noi sau cineva ne conduce după bunul lui plac,ne manipulează,ne controlează emoţiile,sentimentele,gândurile,întreaga noastră viaţă?
Tindem să credem că noi suntem stăpânii noştrii,că noi putem alege calea cea bună sau calea cea rea,uneori alegând a2a variantă ştiind ca prima e cea corectă,ceea ce nu ne caracterizează,sau nu vrem să ne caracterizeze,astfel creîndu-ne o altă lume,una căreia nu aparţinem în totalitate.
 Ştii ce vrei să faci cu viaţa ta? Normal că nu!Tu acum vrei doar să te distrugi,vrei să simţi,nu orice,ci senzaţii puternice,iubire plină de vise,apoi regrete,lacrimi,altă iubire,vrei să uiţi,să îţi îneci amarul fumând,bând,încercând lucruri noi;vrei să simţi pe pielea ta acele dulci şi umede sărutări,umerii goi să tremure sub buzele cărnoase a cuiva,gura ta să sărute urechea care a auzit multe şoapte de iubire,dar care crezi că doar ale tale contează,doar alea vor conta….Minciuni !    Adevărul e că nu ştii ce vrei,nici nu vei ştii,trebuie să te descoperi,să creezi,să iubeşti şi chiar să urăşti,să-ţi cureţi sufletul e veninul adus de cei din jurul tău,de cei la care ţineai sau la care încă ţii…    Iubeşti? nu pentru multă vreme,acea persoană va pleca în curând de lângă tine,te va lăsa,vei plânge,o vei înjura,îţi va fi dor de ea,o vei visa şi vei vrea să fie mereu lângă tine...dar ,hei,nu uita...asta e viaţa,e viaţa ta,trebuie să o trăieşti cu maximă intensitate,trebuie să-i mulţumeşti persoanei care a plecat că te-a făcut să ai emoţii noi,să tremuri de fericire,chiar dacă acum tremuri de tristeţe,opreşte-te! Totul va trece,niciodată nu va mai fi ca înainte,dar va fi mai bine,va fi mult mai bine,vei iubi mai mult.... Aşa că nu-ţi fă griji pentru „marea ta iubire” pierdută,mereu e cineva acolo să te readucă pe culmile fericirii,a speranţei,a viselor...şi nu în ultimul rând a iubirii....

Dimineaţa târzie mă trezesc cu tine în pragul uşii,ce cauţi aici,tu,nu înţeleg,te urăsc-dar nu spun nimic.
Te aşezi lângă mine pe canapea,nu spui nimic,nu spun nimic-tăcere mormântală,doar sentimentele din noi vorbesc,ba chiar ţipă de fericire că sufletele noastre atât de fierbinţi s-au găsit în sfârşit...
 E prima dată când stăm atât de apropiaţi şi totuşi e atât de ciudat,vorbim doar din priviri,ochii tăi ciocolatii mă roagă să încetez,să înceteze ca inima să bată cu atâta putere înjurându-l că are atâta putere asupra mea,că pur şi simplu m-a blocat şi nu pot scoate un cuvânt,doar câte o lacrimă în colţul ochilor noştri parcă şoptesc 'Iartă-mă,te iubesc',iar buzele noastre tremurând în semn de aprobare... Doamne,cât te iubesc,e un sentiment mai presus de mine,e pur şi simplu ceva ce urăsc,dar în acelaşi timp îi sunt recunoscătoare că există...
 În mintea mea e un haos total,nu mai spun de suflet,care plânge de bucurie-în sfârşit şi-a dat seama cât mă iubeşte,şi mai ales cât îl iubesc şi cât am suferit din cauza lui...
 Stăm în poziţie de aşezat,unul lângă altul,mâinile noastre încet,încet împreunânu-se,capul lui căzut pe umărul meu,privind cum îmi mângâie lin degetele mele,sărutându-le lung,sărutarea lui fiind ca un nor de vară ce se sparge de un munte...simt fluturaşii din stomac cum nu mai încap,zbătându-şi aripile gingaşe atât de puternic încât credeam ca vor ieşi de acolo... Te iubesc!
Încet,încet adormi cu capul în poala mea,lacrimile mele curgând şiroaie privindu-te cât de dulce eşti...
   ...cum ai reuşit să mă transformi din fata simplă care eram într-o femeie care ar da orice să nu pleci de lângă ea?...
Încet mă aplec să te sărut pe frunte,când totul dispare şi lasă în urmă doar fum... mă trezesc cu faţa scăldată în lacrimi sub o pătură veche...

Adăugaţi o legendă