Nimic.

Ai încercat vreodată să uiţi ceva?
 Ai regretat ceva ce puteai să eviţi?...Păi gândeşte-te cum te simţeai,aşa mă simt eu aproape în fiecare zi...
Nu ştiu de ce,dar zilnic mă trezesc cu un regret şi adorm cu altul; e trist,ştiu,dar poate că asta sunt eu,poate că nimeni nu mă poate schimba,sau nici n-a încercat,dar eu încă sper că îl voi găsi pe acel cineva care mă va face să mă trezesc plină de încredere,cu gândul la el,cu inima săltând de bucurie, deşi mă îndoiesc...
 Eu încă visez la (acel) Făt-Frumos,cred că există undeva,undeva unde mă aşteaptă cu inima deschisă,cu gândurile curate,cu mâinile care aşteaptă să pipăie un obraz de pe care curg lacrimi de fericire şi ploi de tristeţe,o faţă care zâmbeşte la orice glumă-fie ea şi proastă-,acel tip e omul perfect.Eu nu vreau un Făt Frumos cu avere,sau 'frumos',eu vreau un băiat care să ştie să-mi mângâie sufletul doar atingându-mi mâna,un băiat care să mă facă să zâmbesc şi atunci când sunt cu moralul la pământ,care să ştie să sufere alături de mine,care să-mi ia apărarea oricând şi oriunde.
                 Ştiu,sunt o visătoare incurabilă,dar măcar să nu rămân numai cu visele...
Revenind la regrete,în momentul ăsta regret tot,regret că m-am născut,regret că nu sunt mai tupeistă să-mi impun in orice grup punctul de vedere,regret că nu-mi pot exprima sentimentele faţă de persoana care când mă vede întoarce capul,regret că nu am 'cea mai bună prietenă',doar prietene care m-ar lăsa pentru oricine altcineva,în fine.   Ştiu,par o 'emo' (oare ăsta e cuv.potrivit? nu ştiu,dar nu sunt)...de fapt dacă cândva mă veţi cunoaşte ca o simplă amică,mă veţi vedea mereu cu zâmbetul pe buze,mereu oferind sfaturi optimiste....şi toate astea ca să nu văd pe cineva simţindu-se ca mine...