Durere sfârşită...

    Vineri seară...pagini rupte dintr-un caiet vechi,poze aruncate pe parchet,muzică dată mult prea tare şi o inimă ce vrea sa dea uitare.
    Sâmbătă dimineaţă...aceeaşi durere,acelaşi abis ce a înghiţit-o parcă acum două secunde,parcă...
...deşi erau ore de când nu-şi simţea pulsul inimii normal , şi mai multe ore de cand simţea răceala celuilalt suflet care până nu de mult îi aparţinea...ea continuua să trăiască,continuua să respire...
    Duminică după-masă încă era cu gândul la clipele petrecute împreună.  
Se duse pe podul în care şi-au întâlnit privirile pentru prima dată şi privea în gol. Se făcuse seara,ploua şi era frig,ea tot acolo era, se urcase pe balustradă şi parcă îl vedea,îi simţea suflul cald parcă pe obrazul ei rece;se întinse să-i simtă buzele şi căzuse...
                       Marea o înghiţise pe loc...ea...nu simţea decât buzele lui cusute de buzele ei catifelate dar foarte îngheţate. Era foarte fericită,scăpase de toată durerea şi de tot golul din sufletul ei.

Fiecare are o limită la durerea din suflet cauzată de celalalt suflet al său.