...

   Simt o gaură în inimă...ea e de mult timp acolo,nu trece,nu se vindecă,în plus se măreşte,se face tot mai mare pe zi ce trece,în fiecare secundă când în gândul meu apare el ea se accentuează,doare tare...
  Doare atât de tare în care aş vrea să îmi smulg inima din piept şi s-o arunc...Nu am nevoie de ea, o urăsc...ea nu este iubită,doar iubeşte,şi iubeşte atât de prost încât trebuie să sufere pentru oricine,pentru orice băiat ce îi spune lucruri drăguţe apoi şi le retrage(cuvintele)...astfel făcându-mă să sufăr,să plâng şi eu, şi inima mea cu lacrimi uscate,cu o durere inimaginabilă...

   Durerea asta o simt şi acum,e atât de puternică încât încep să urăsc oamenii pentru că s-au născut,mai ales pentru că i-am cunoscut...De ce trebuie să fie atât de rea lumea asta? De ce atât de nepăsătoare la toate ţipetele mute rostite cu zâmbetul fals pe buze?
 Mereu    Uneori aş vrea să fac pe cineva să sufere,să plângă în faţa mea,iar eu să zâmbesc,să nu-mi pese de suferinţa lui,să-i spun că şi-a făcut-o cu mâna lui şi să plec...dar NU POT,de parcă nu mi-e de-ajuns la cât sufăr eu,trebuie să sufăr şi pentru alţii.
 Vreau altfel de viaţă,poate altă personalitate...mai nepăsătoare,mai rece şi indiferentă. Vreau să fiu altcineva.
 Vreau o viaţă nouă !!!

Mi-e dor de tine...?

Dacă până acum ziceam că mi-e dor de cineva-minţeam-pentru că nu ştiam cum e cu adevărat să simţi acel sentiment,cum să îţi treacă prin minte o dată la 3 secunde un chip sau un nume,iar noaptea..nici în somn să nu ai linişte,să-l visezi,să vrei să-l vezi,să-l simţi,să-l îmbrăţişezi...
 Urăsc chestia asta,te urăsc pe tine...Simt cum în fiecare persoana ce o văd eşti tu şi parcă îmi zâmbeşti,parcă vrei să mă îmbrăţişezi şi să îmi şopteşti că totul va fi bine,ca va fi frumos...aşa cum spuneai tu odată.
Mă lupt cu gândurile,cu visele mele,mă lupt cu mine,cu acea parte din mine care nu vrea să te uite,care încă te iubeşte,care aşteaptă să îi zâmbeşti şi să-i spui că-ţi pare rău,că o iubeşti...Dar astea-s vise copilăreşti,dar cine zice că sunt imposibile?...Am aflat că sunt o fată cu personalitate,că ştiu să mă fac iubită..chiar dacă sunt timidă,chiar dacă roşesc...
Sincer...nu mai vreau să plâng,de fapt nici nu mai pot...
                            sper că tu ştii că fete şi cu,care să te afişezi şi cu,care să poţi schimba o 'vorbă inteligentă' nu găseşti...
Mi-e atât de dor de tine...de vocea ta suavă,ahh,de expresiile tale amuzante,de conversaţiile dese şi lungi la telefon,de zâmbetul ce îmi apărea pe chip atunci când auzeam că telefonul sună...
Da tu? Ţie ţi-e dor măcar puţin de aceea fată dulce care roşea când o întrebai cât de mult ţine la tine? De acea rază de soare care te făcea să zâmbeşti chiar dacă ea plângea? De acei ochi în care puteai să te îneci uneori la cât de pierduţi erau?
Să înţeleg că nu...e ok,va fi bine...sper.