Cum ar fi fost altfel?

  Mă întreb de ce visez? De ce fiecare vis se scurge pe ale mele vene lungi? De ce niciodată nu am simţit că sunt cu adevărat fericită?....De ce acele momente când cineva îmi spune că sunt frumoasă,deşi ştiu că nu e aşa, inima parcă îmi iese din piept,iar acea persoană primeşte un locşor mai mare în inima mea?
De ce uneori colţurile buzelor mele ajung până la urechi când inima e îndoită cu totul? De ce iubesc pe cine nu ar trebui,şi nu-i suport uneori pe cei care mi s-au dovedit a fi prietenii mei? 
Mă întreb că dacă ar fi să îmi schimb viaţa întru totul, prietenii,familia,şcoala,oraşul...aş face-o? 
 De ce o melodie sau doar versurile unei melodii,unei poezii poate să îmi schimbe starea e spirit imediat?  De ce nu sunt mai puternică ca să trec peste tot şi toate cu fruntea sus şi să nu plec capul şi să mă întorc-să plâng -la orice critică,la orice cuvânt urât?
De ce mai trăiesc când atâta timp mi-am dorit cu ardoare să mor?...a,ştiu...pentru că mereu am crezut,şi încă cred şi sper că voi simţii ceva mult mai special pentru cineva şi el pentru mine de asemenea.
Mereu am încercat să fiu eu însumi,mereu am fost aşa...dacă nu am spus anumite,sau majoritatea lucrurile ce mă dor ,cuiva...asta nu înseamnă că n-am încredere în el,ci înseamnă că ţin prea mult la acea persoană încât să-l încarc cu problemele mele care oricum nu au rezolvare,iar dacă au nu sunt genul care să le rezolve pe calea aia...
Dacă am minţit pe cineva am făcut-o spre binele amândurora. 
Dacă iubesc o persoană mai specială nu-i spun pentru ca să nu mă simt eu respinsă şi el prost.
Dacă v-am supărat...iertaţi-mă!   [nu mă duc acum,dar cândva o voi face şi voi veţi regreta]

Alcool,fum,durere...

 O zi ca oricare,o dimineaţă în care s-a trezit încet,comodă,cu stomacul mic ca unui purice de foame,cu inima bătând subtil,rar de frică-frică-de ce frică? se întrebase ea;de ce simte aşa?
Trecuse cu vederea orice neobişnuinţă şi îşi făcu o cafea tare şi puse la încălzit ceva făcut de mama ei acum câteva zile când veni în vizită-zâmbii trist când îşi amintise ce a făcut aseară-
Noapte albă singură,3 cluburi,3 cafele,3 ţigări şi 3 pahare whiskey. 1 motiv să plângă,suferă,dar nu din cauza nopţii trecute petrecută pe drum,ci altceva are ea,cu totul altceva,se simte singură înconjurată numai de nimicuri,numai de prieteni falşi,nu zâmbeşte.
 Absentă aprinde o ţigare la cana cu cafea deja pe jumătate goală.

Au fost zile şi nopţi,au fost ţigări şi sticle.Au fost poze şi lacrimi şi diverse tentative de a-şi lua singură viaţa căci o dată cu el a murit speranţa de a mai fi vreodata fericită.De-a mai fi iubită.

 Visele ei s-au transformat în coşmaruri,plângea dar nu mai ştia de ce, credea că e de vină doar timpul,iar durerea îi va trece,credea aceasta doar la suprafaţă,pentru că în sinea ei se stingea în fiecare zi câte puţin.
Zâmbea la o fotografie cu ei 2 şi cu teamă îl săruta,ştia că nu mai este cu ea deşi mută ea tot îl privea...Dar privea pierdută peste un labirint gri.Înecată in alcool spera sa umple un gol.
Ce va urma de acum nimeni nu poate ştii.